Un proiect pentu Romanii de pretutindeni care doresc sa se exprime .
Mesaje de la ascultatorii nostrii
Aceasta poezie o dedic din tot sufletul tuturor mamelor din familia Radio Acasa cat si pentru mamele celor de aici. Eu numesc familia Radio Acasa atat redactia dvs. cat si pe cei de pe canalul #acasa RomaniaIRC. Pentru bunii mei, rabdatorii mei cu suflet mare.
Carmen Danescu 24.02.2010
MAMA
Asa cum stai si tot privesti în zare
Si îţi aştepţi copiii tai iubiţi
Eşti rază caldă cu sclipiri din soare
Eşti căntec dulce, ce nu poţi să-l uiţi
Măicuţa mea cu ghiocei la tâmple
A-şi vrea să întinereşti iară
Să fii aici şi să te am alături
Să simt mereu că-i primăvară
Eşti pentru mine zâna din poveste
Care te-nvaţă numai lucruri bune
Eştii fiinţa cea mai dragă-n lume
Fiinţa de care dor imi este
Ai fost mereu iubită de copii
Aşa cum stelele iubeşte luna
Acum şi pentru totdeauna
Măicuta mea ai sa rămâi.
Carmen Dănescu
Prietenie
Prietenia e o floare rara Si n-o gasesti la orice colt de strada Ca s-o castigi iti trebuie vreme multa Iar de pierdut o pierzi intr-o secunda
Ar fi frumos ca viata noastra toata Sa fie asa cum este o livada In plina floare si neofilita De omenirea care e perfida
Dar azi cu greu gasesti pe cineva Cu care te poti impaca De catva timp eu te-am gasit pe tine Si nu te dau de langa mine Un suflet bun asa cum este al tau Eu n-am sa mai gasesc in drumul meu
Carmen Danescu
Carpe Diem
Dora Stefania ne scrie
Cand eram mica, nu stiam ce sa mai fac ca sa cresc mare. Simteam ca am tot timpul din lume si singurul lucru care ma impiedica sa fac tot ce vreau cu el era... varsta.
Cei mari, adultii, tot incercau sa ma convinga sa nu ma grabesc, pentru ca intr-o zi voi fi mare si o sa imi para rau pentru timpul pierdut. Ca o sa imi doresc sa dau timpul inapoi, spre zilele cand nu aveam nici o grija decat aceea de a-i convinge pe ai mei sa ma mai lase inca o ora la joaca. Da, bine! Eram convinsa ca nu vor decat sa ma impiedice sa cresc. Sa fiu ca ei. Mi se parea fascinant sa fiu adult. Ei puteau sa faca ce vroiau, cand vroiau si mai ales… puteau sa stea la joaca pana la ce ora vroiau ei!
Azi privesc in urma si zambesc amar. Pentru ca acum stiu ce vroiau sa imi transmita parintii. Si privesc cu dojana copilul care am fost. Il cert in gand pentru nerabdarea lui. Pentru naivitate si pentru ca a fost atat de preocupat de visul lui de a fi adult, incat nu a stiut ce avea atunci. Timpul! Un cuvant pe cat de scurt, pe atat de capricios…
Adult fiind, astazi abia ii inteleg cu adevarat sensul. Abia acum il apreciez cu adevarat. Ne guverneazna vietile in mod tiranic, necrutator. Nu iarta nimic si pe nimeni. Iti scapa printre degete atunci cand ai mai multa nevoie de el si se scurge cu o lentoare de melc atunci cand ai vrea sa treaca mai repede.
Insa relativitatea timpului consta in perceptia noastra asupra lui. Pentru ca timpul se scurge la fel peste tot si toate. Depinde doar de noi modul in care interpretam trecerea lui.
Cand suntem fericiti am vrea sa oprim timpul in loc. Sa transformam in eternitate clipa efemera de plenitudine sufleteasca.
Daca am putea, am prinde timpul de coada si l-am fereca in cufere grele cu mii de lacate, numai sa nu plece…inca o clipa…si inca o clipa…pana ne umplem sufletul cu acea fericire, atat cat sa ne ajunga o viata...
De cele mai multe ori insa, timpul se scurge in “slow motion”. Pentru ca momentele grele sunt mult mai numeroase. Si cand suferi clipele par zile, iar zilele, ani. Cand sufletul doare te simti prins ca intr-o bucla atemporala, unde esti condamnat sa suferi la nesfarsit, fara speranta ca vei scapa vreodata. E ca in filmele acelea in care eroul e ranit (impuscat, injunghiat, etc) cand totul se deruleaza cu incetinitorul, pentru a crea suspansul si a ridica nivelul adrenalinei. Nu stii cat va dura momentul, nu stii daca eroul va supravietui, nu stii daca mai exista vreo speranta pentru un happy-end. Si sincer, uneori nici nu iti mai pasa. Stai prabusita pe gresia goala din baie, in rochia de bal luata special pentru seara magica pe care ai visat-o, cu rimelul si verdele ochilor curgandu-ti pe obrajii inghetati si ai vrea sa devii una cu neantul.
Insa timpul stie intotdeauna mai bine. Nu degeaba are si el o varsta… Intr-un final, iti va intinde mana si te va ajuta sa te ridici. Iti va sterge lacrimile sparte printre pleoape, iti va saruta buzele invinetite, te va dezbraca de rochia botita, pentru a te imbraca in pijamanelele pufoase, te va inveli si iti va da un sarut de noapte buna pe frunte.
Intr-un final, toti avem nevoie de timp: sa ne jucam o ora in plus, sa ne bucuram, sa plangem, sa suferim, sa crestem, sa invatam, sa devenim mai buni, sa facem alegeri, sa gresim, sa luptam, intr-un cuvant sa traim! Este o cursa contra-cronometru, este adevarat! De noi depinde daca la final, cand vom privi in urma, vom zambi sau vom spune amar: “Daca as fi avut mai mult timp...!”
Sa crestem impreuna!
Este dorinta noastra de a publica anuntul tau gratuit pentru promovarea evenimentelor ,ideilor sau oricarei actiuni, cu caracter constructiv .
Cum sa faci sa fii si tu aici pe pagina
Simplu ca Buna Ziua! Trimite un e-mail, sau la urmatoarea adresa: Redactia@radioacasa.ro logo sau o fotografie cu tine sau blogul tau, insotita de linkul sau adresa care vrei sa o publici .
As vrea,privindu-l,sa va amintiti
De cel ce acum trece prin sfinti,
De grija ce el ne-a purtat
Si cat de mult ne-a alintat,
Caci noi pe nimeni nu avem
Si tristi tot mereu suntem.
Cu dragoste, in brate,pe fiii lui tinea
Ce stralucirii vietii ii dadea-
S-a dus si nu se mai intoarce,
Iar amintirea lui nu ne da pace!
De-atunci se scurg zilele-n zbor
Si astazi ne-amintim de el cu dor.
Caci el de sus,la noi priveste
Caci am ramas singuri si tristi
Iar pasii lui mereu s-aud
Si pe fata lacrimi curg.
El stie sigur ca noi l-am iubit
Si doar cu noi a fost fericit
Stie ca la el ne gandim
Si cu drag de el ne-amintim.
Asculta si tu RadioAcasa! Relaxeaza-te! Diferenta începe sa se simta! Trebuie sa faci si tu parte din grupul celor care ne asculta! Avem cea mai variata muzica pe gustul tau cu cei mai buni dee-jay din Italia, Spania, Germania, Grecia si nu în ultimul rând România. Asculta Radio Acasa Romania
MAMA
Asa cum stai si tot privesti în zare
Si îţi aştepţi copiii tai iubiţi
Eşti rază caldă cu sclipiri din soare
Eşti căntec dulce, ce nu poţi să-l uiţi
Măicuţa mea cu ghiocei la tâmple
A-şi vrea să întinereşti iară
Să fii aici şi să te am alături
Să simt mereu că-i primăvară
Eşti pentru mine zâna din poveste
Care te-nvaţă numai lucruri bune
Eştii fiinţa cea mai dragă-n lume
Fiinţa de care dor imi este
Ai fost mereu iubită de copii
Aşa cum stelele iubeşte luna
Acum şi pentru totdeauna
Măicuta mea ai sa rămâi.
Carmen Dănescu
Prietenie
Prietenia e o floare rara
Si n-o gasesti la orice colt de strada
Ca s-o castigi iti trebuie vreme multa
Iar de pierdut o pierzi intr-o secunda
Ar fi frumos ca viata noastra toata
Sa fie asa cum este o livada
In plina floare si neofilita
De omenirea care e perfida
Dar azi cu greu gasesti pe cineva
Cu care te poti impaca
De catva timp eu te-am gasit pe tine
Si nu te dau de langa mine
Un suflet bun asa cum este al tau
Eu n-am sa mai gasesc in drumul meu
Carmen Danescu
Cand eram mica, nu stiam ce sa mai fac ca sa cresc mare. Simteam ca am tot timpul din lume si singurul lucru care ma impiedica sa fac tot ce vreau cu el era... varsta.
Cei mari, adultii, tot incercau sa ma convinga sa nu ma grabesc, pentru ca intr-o zi voi fi mare si o sa imi para rau pentru timpul pierdut. Ca o sa imi doresc sa dau timpul inapoi, spre zilele cand nu aveam nici o grija decat aceea de a-i convinge pe ai mei sa ma mai lase inca o ora la joaca. Da, bine! Eram convinsa ca nu vor decat sa ma impiedice sa cresc. Sa fiu ca ei. Mi se parea fascinant sa fiu adult. Ei puteau sa faca ce vroiau, cand vroiau si mai ales… puteau sa stea la joaca pana la ce ora vroiau ei!
Azi privesc in urma si zambesc amar. Pentru ca acum stiu ce vroiau sa imi transmita parintii. Si privesc cu dojana copilul care am fost. Il cert in gand pentru nerabdarea lui. Pentru naivitate si pentru ca a fost atat de preocupat de visul lui de a fi adult, incat nu a stiut ce avea atunci. Timpul! Un cuvant pe cat de scurt, pe atat de capricios…
Adult fiind, astazi abia ii inteleg cu adevarat sensul. Abia acum il apreciez cu adevarat. Ne guverneazna vietile in mod tiranic, necrutator. Nu iarta nimic si pe nimeni. Iti scapa printre degete atunci cand ai mai multa nevoie de el si se scurge cu o lentoare de melc atunci cand ai vrea sa treaca mai repede.
Insa relativitatea timpului consta in perceptia noastra asupra lui. Pentru ca timpul se scurge la fel peste tot si toate. Depinde doar de noi modul in care interpretam trecerea lui.
Cand suntem fericiti am vrea sa oprim timpul in loc. Sa transformam in eternitate clipa efemera de plenitudine sufleteasca.
Daca am putea, am prinde timpul de coada si l-am fereca in cufere grele cu mii de lacate, numai sa nu plece…inca o clipa…si inca o clipa…pana ne umplem sufletul cu acea fericire, atat cat sa ne ajunga o viata...
De cele mai multe ori insa, timpul se scurge in “slow motion”. Pentru ca momentele grele sunt mult mai numeroase. Si cand suferi clipele par zile, iar zilele, ani. Cand sufletul doare te simti prins ca intr-o bucla atemporala, unde esti condamnat sa suferi la nesfarsit, fara speranta ca vei scapa vreodata. E ca in filmele acelea in care eroul e ranit (impuscat, injunghiat, etc) cand totul se deruleaza cu incetinitorul, pentru a crea suspansul si a ridica nivelul adrenalinei. Nu stii cat va dura momentul, nu stii daca eroul va supravietui, nu stii daca mai exista vreo speranta pentru un happy-end. Si sincer, uneori nici nu iti mai pasa. Stai prabusita pe gresia goala din baie, in rochia de bal luata special pentru seara magica pe care ai visat-o, cu rimelul si verdele ochilor curgandu-ti pe obrajii inghetati si ai vrea sa devii una cu neantul.
Insa timpul stie intotdeauna mai bine. Nu degeaba are si el o varsta… Intr-un final, iti va intinde mana si te va ajuta sa te ridici. Iti va sterge lacrimile sparte printre pleoape, iti va saruta buzele invinetite, te va dezbraca de rochia botita, pentru a te imbraca in pijamanelele pufoase, te va inveli si iti va da un sarut de noapte buna pe frunte.
Intr-un final, toti avem nevoie de timp: sa ne jucam o ora in plus, sa ne bucuram, sa plangem, sa suferim, sa crestem, sa invatam, sa devenim mai buni, sa facem alegeri, sa gresim, sa luptam, intr-un cuvant sa traim! Este o cursa contra-cronometru, este adevarat! De noi depinde daca la final, cand vom privi in urma, vom zambi sau vom spune amar: “Daca as fi avut mai mult timp...!”
Sa crestem impreuna!
Este dorinta noastra de a publica anuntul tau gratuit pentru promovarea evenimentelor ,ideilor sau oricarei actiuni, cu caracter constructiv .
Cum sa faci sa fii si tu aici pe pagina
Simplu ca Buna Ziua! Trimite un e-mail, sau la urmatoarea adresa: Redactia@radioacasa.ro logo sau o fotografie cu tine sau blogul tau, insotita de linkul sau adresa care vrei sa o publici .
E-mail: Redactia@radioacasa.ro